Pe cursul râului Cerna, între Banat şi Mehedinţi, se află o splendidă arie protejată de interes naţional numită Cheile Corcoaiei. Ea face parte din parcul naţional Domogled-Valea Cernei, înfiinţat în 1990, care se întinde pe suprafaţa a trei judeţe: Caraş-Severin, Mehedinţi şi Gorj.
Rezervaţia este alcătuită din spectaculoase forme de relief compuse din marmite, stânci abrupte şi lapiezuri, cu o floră şi faună caracteristică pentru Carpaţii Meridionali. Parcul se întinde pe o suprafaţă de peste 60.000 de hectare, din care Cheile Cocoroaiei ocupă 34 de hectare.
Isprăvi ale lui Hercule pe Valea Cernei Corcoaia este un personaj care apare în legendele şi basmele locale de pe Valea Cernei şi împrejurimi, până la Dunăre, fie sub chipul unei bătrâne care îl ajută pe Hercule îndeamnându-l să intre în apa izvoarelor pentru a prinde puteri şi povestindu-i de balaurul care venea să se scalde aici, fie este chiar balaurul care se adăpostea lângă izvoarele Cernei şi aducea multe necazuri localnicilor, şi cu care s-a luptat eroul mitic.
Legenda spune că după ce hidra a primit o lovitură năucitoare, a luat-o la vale şi lupta a continuat chiar în zona Cheilor Corcoaiei, cunoscute şi sub numele de Cheile lui Hercule, deoarece se crede că o urmă din stâncă a fost făcută chiar de piciorul eroului, când s-a proptit pentru a izbi balaurul.
După ultimele lovituri date de măciuca lui Hercule, sângele monstrului a ţâşnit cu putere şi a format izbucul Cernei, iar când acesta şi-a dat ultima suflare, în vârf de munte a apărut locul cunoscut astăzi sub numele de Grotă cu Aburi.
Multe alte locuri din zonă sunt legate de legendarele isprăvi care ar fi fost săvârşite de eroul legendelor greceşti pe meleagurile bănăţene. Tot pe valea Cernei se află şi vestitele băi numite de romani „ad aqua Herculi sacras ad Mediam” (apele sacre ale lui Hercule), iar mai târziu, de Habsburgi, Herkulesbad.
Eroul local Iovan Iorgovan şi Cheile Corcoaiei Etnologii sunt de părere că peste acest mit s-a suprapus cel al lui Iovan Iorgovan, haiducul legendar care se adăpostea în peşterile de pe culoarul Cernei şi care este o variantă autohtonă a eroului grec, povestea sa fiind aidoma legendei care istoriseşte lupta dintre Hercule şi hidră.
El este, de asemenea, viteazul care a omorât hidră, în diverse versiuni ale legendei care circulă prin părţile locului. După ce balaurul a primit o lovitură năucitoare, a luat-o la vale şi lupta a continuat chiar în zona Cheilor Corcoaiei. Aici ar fi tăiat viteazul unul din capetele hidrei, dar ea a reuşit să fugă străpungând muntele şi lăsând în urmă ciudatele chei săpate în calcarele de pe valea Cernei, cu speranţa că va ajunge prima să se scalde într-unul din cele şapte izvoare termale pentru a-şi reface puterile.
Iovan a ajuns însă înaintea ei, a prins puteri şi a mai tăiat din capetele hidrei. Când aceasta a rămas cu două capete, a fugit pe valea Cernei către Dunăre, iar oamenii, în semn de mulţumire pentru eroul care i-a scăpat de şarpele monstruos, au cioplit în munte o statuie imensă numită astăzi „bustul lui Hercule”.
Foto: acasalaromani.ro
[su_custom_gallery source=”media: 676,708,707,706,705,704,703,702,701,700,699,698,697,696,695,694,693,692,691,690,689,688,687,686,685,684,683,682,681,680″ limit=”100″ link=”lightbox” width=”120″ height=”120″ title=”never”]