Cetatea Tri Kule

Prima surpriză pe care ți-o pregătește drumul spre Moldova Veche este ruina cetății Tricule (sau Tri Kule, Tri-Kule, Trei cule), al cărei nume înseamnă “trei turnuri” (“kule”= turn, în limba turcă).

Cetatea avea în vremurile de demult forma unui triunghi cu unul dintre vârfuri spre Dunăre. În fiecare unghi se afla câte un turn de o înălţime de circa 10 metri, cetatea având pe latura dinspre mal o lungime de 20 metri între turnuri, iar pe celelalte două laturi o lungime de 40 metri.

De-a lungul timpului, turnul dinspre Dunăre a fost înconjurat de ape datorită creșterii nivelului Dunării și a construirii de baraje, astfel încât în 1910 era aproape complet separat de restul cetății.

Cercetătorii spun că acesta a fost dărâmat de ghețurile de pe Dunăre din 1924, fiind apoi complet scufundat după construirea barajului de la Porțile de Fier.

Acum, cu greu mai poți zări câţiva centimetri din el, apare la suprafață numai atunci când nivelul Dunării scade destul de mult, de obicei el fiind complet scufundat în apele fluviului.

Celelalte două turnuri încă se mai află în picioare, dar datorită creșterii nivelului Dunării, ele nu se mai află pe mal ci în apă și numai uneori când apa este destul de scăzută se mai vede legătura dintre ele și mal. Dintre cele două turnuri, cel dinspre nord-est este cel care se află în pericol de prăbușire, atât din cauza eroziunii provocată de apă și ghețurile din 1924, dar și din cauza căutătorilor de comori care, se spune, ar fi dus la dărâmarea uneia dintre laturile inferioare.

Se pare că despre cetatea de la Tricule nu au rămas prea multe mărturii scrise, astfel încât cercetătorii au lansat diverse teorii despre istoria locului. Ceea ce este clar este că turnurile au fost ridicate în secolul 13-14 și că la construcția lor au fost folosite și cărămizi romane.

Cetatea a fost vizitată în 1660 de vestitul derviş şi călător turc Evlia Celebi (1611-1682), în cursul celor 40 de ani de peregrinari prin Imperiul Otoman şi regiunile adiacente,  acesta notând că turnurile erau deja părăsite la acea dată. Cu toate acestea, din obiectele găsite cu ocazia cercetărilor arheologice, se poate presupune că grănicerii austrieci au reluat utilizarea turnurilor în scop de observaţie.

Cu atât mai misterios este scopul (şi autorul) construirii turnurilor. Unii cercetători consideră că atâta timp cât nu au fost găsite resturi de sobe sau coşuri şi atâta timp cât nu se pot observa ferestre, ci doar creneluri de apărare, este exclusă ipoteză conform căreia cetatea ar fi avut scop rezidenţial, ea având mai degrabă un rol de apărare. Alţii însă considera că asemănarea cu unele fortificaţii de tip turn-locuinta din Transilvania este prea mare şi ca aici ar fi locuit familii din zona.

Oricare ar fi adevărul, la ruinele de la Tricule călătorul va găsi o adevărată o oază de linişte, un peisaj superb, construcţii parcă desprinse din manualul de istorie şi… multă linişte.

Ca să ajungeţi la Tricule, mergeţi pe DN57 de la Orşova în direcţia Moldova Veche cca. 40 km. Ruinele se afla la aproximativ 5km înainte de localitatea Sviniţa.

Foto: blueheron.ro

[su_custom_gallery source=”media: 676,708,707,706,705,704,703,702,701,700,699,698,697,696,695,694,693,692,691,690,689,688,687,686,685,684,683,682,681,680″ limit=”100″ link=”lightbox” width=”120″ height=”120″ title=”never”]