„Rădăcinile voastre sunt mai adânci decât credeți – ele se află sub apele Dunării.” Este un mesaj despre care credem că ar trebui să ajungă la fiecare tânăr născut la Orșova și un crez în virtutea căruia am organizat vara aceasta, la Pensiunea Mai Danube, expoziția foto permanentă “Orșova veche”. Totodată, credem cu tărie că turismul și cultura merg mână în mână și nu am putea să nu fructificăm de fiecare dată oportunitățile pe care le avem pentru a promova și cinsti locurile și comunitățile în care trăim. Așadar, cu fiecare oaspete-călător pe care îl primim în vizită, ne asumăm rolul de a îl face părtaș la autenticitatea Clisurii Dunării de ieri și de azi, cu tot ce înseamnă ea, pentru un mâine în care această zonă minunată să fie cât mai aproape de potențialul său nemărginit.

Un proiect de suflet pentru noi, care merge mai departe din ziua vernisajului, dorind să devină un reper anual în peisajul cultural local. Plănuim ediții tematice, organizate la începutul sezonului turistic, tocmai pentru a îmbina componenta educativă cu cea de promovare a destinației. Am făcut public faptul că, pe termen lung, vizăm înființarea unui mic muzeu dedicat orașului vechi, Orșovei de sub apă, precum și crearea unei punți culturale între cele două capete ale Dunării – Orșova și Sulina – prin expoziții complementare. Dunărea ne unește nu doar geografic, ci și identitar. Mai pe larg, așa cum declaram recent într-un interviu, expoziția a luat naștere dintr-o îmbinare naturală între datoria față de comunitate și pasiunea personală pentru istoria locală. Am fost profund inspirată de colecția domnului Mihael Romanul – o arhivă vizuală rară, cu imagini din perioada 1900–1970, care merita împărtășită atât localnicilor, cât și vizitatorilor. „Orșova Veche” este un demers prin care dorim să readucem în atenție povestea orașului nostru scufundat, un loc cu o identitate aparte. Fotografiile surprind viața cotidiană, arhitectura specifică zonei, portul dunărean și momente sociale definitorii din Orșova veche. Selecția acoperă o perioadă amplă, de 7 decenii, și reflectă transformările profunde ale orașului – de la influențele austro-ungare, până la momentul relocării. Ne-am dorit ca vizitatorii să trăiască o experiență emoțională, dar și una educativă, printr-un contact direct cu un patrimoniu vizual care, din păcate, a fost prea puțin valorificat până acum.
Vorbeam despre oportunitatea pe care o avem, prin intermediul turismului, să facem cunoscute publicului larg și presei locuri și o istorie recentă autentică, prea puțin amintită. Un principiu puternic al Pensiunii Mai Danube este să menționăm și arătăm mereu oaspeților noștri că Orșova nu este doar o destinație de tranzit, ci un oraș cu o poveste unică – un oraș care a făcut un sacrificiu istoric în numele progresului. Astfel, expoziția realizată și găzduită la Mai Danube oferă o experiență culturală autentică, menită să inspire, să emoționeze și să conecteze trecutul cu prezentul, printr-un pod al artei fotografice, bidimensionale, dar atât de grăitor.
Vă așteptăm să luați la pas Orșova de azi, Orșova nouă, dar și să vedeți imagini ale orașului, așa cum arăta el chiar și acum un veac și un sfert!
Detalii și contact:
Expoziția de fotografie „Orșova Veche” se află în incinta Pensiunii Mai Danube. Intrare liberă Eșelnița, str. Dunării, nr 936, jud. Mehedinți Telefon: 0722 991 178 / e-mail: contact@maidanube.ro