Intrarea în Cheile Nerei se face pe la Şopotul Nou, unde râul realizează „marea cotitură” de la Buceaua pentru a săpa minunatele chei. În primul sector, cărarea marcată cu bandă roşie pe malul drept al Nerei străbate o vale largă în formă de „U” şi brăzdată pe alocuri de ogoarele localnicilor. Valea se strâmtează treptat, calcarul înlocuieşte granitul, iar pereţii stâncoşi strâng tot mai mult apele râului, în timp ce urmele omului se împuţinează. După 4,5 km (1,5 ore de mers), peisajul se mai îmblânzeşte şi se ajunge într-o poiană plină de farmec, Poiana Meliugului. Aici este unul din reperele turiştilor care vin pe chei, sălaşul lui Trifu, de unde şi a doua denumire a locului, Poiana lui Trifu, cum îi spun localnicii.

La intrarea în poiană se aude cel mai frumos şi mai puternic ecou din lume, trimis de cleanţurile Cârşiei Meliugului de pe stânga Nerei. Este cea mai mare poiană din chei, lungă de aproape 1 km, la capătul căreia se află moara lui Utan, „soră cu cele de la Rudăria”. La ieşirea din poiană se trece vadul pe o punte de „bârne” pe malul stâng al Nerei. După numai jumătate de kilometru se ajunge la Lacul Dracului (6 km de la Şopotul Nou, 2 ore de mers), ascuns de malul Nerei la 20-30 m mai sus.

Atenţie! Există riscul să trecem pe lângă el dacă nu vedem pancarta care ne arată cărarea spre el.

Lacul Dracului este un ochi de apă de o frumuseţe plină de mister care intră într-o pâlnie de piatră şi cu boltă de stâncă deasupra. El s-a format în ziua când tavanul peşterii, între pereţii căreia este cuprins lacul (iniţial subteran), s-a prăbuşit. De pe malurile înalte şi stâncoase privim în jos spre lac ca într-o fântână fără fund. Lacul are o formă ovoidală (35 x 18 m) cu o suprafaţă de 700 m2 şi un volum de apă de 3197 m3. Deşi se spune că adâncimea lui este de 9,3 m, sătenii povestesc că „lacul n-are fund”, pentru că apele Nerei alimentează lacul printr-o galerie înecată a peşterii.

Speologii scafandri au descoperit că, la 25 m sub apă, există o frumoasă sală, în care calcarul alb şi spălat alternează cu straturi negre de silex, cu forme stranii de viaţă posibile numai în mediul subacvatic.

Virgil Birou spunea că „cine se încumetă să poposească la Lacul Dracului va avea emoţii, cum numai o dată poate avea omul în viaţă.” [Birou V., 1982].

De la Lacul Dracului, se revine în punctul numit „La Scaune”, de unde se continuă pe traseul marcat cu bandă roşie pe partea stângă a râului Nera.

Se intră în sectorul al doilea al cheilor, cel mai lung (13 km) dar şi cel mai spectaculos, până la Podul Beiului, unde este răscrucea spre Ochiul Bei şi Cascadele Beuşniţei.

Pe tot parcursul acestui sector veţi întâlni la tot pasul multe forme carstice de o frumuseţe unică, de-o parte şi de alta a Nerei: peşteri, avene şi „coaste de balaur” (hogbek-uri) care taie de-a curmezişul coasta muntelui. Imediat în aval de Lacul Dracului, Nera face două meandre mari: Coveiul Lung şi Coveiul Scurt. Urmând traseul tot pe partea stângă, se ocolesc aceste cotituri ale râului. În scurt timp, se trece prin culoarul delimitat de Cracul Iordanului (pe stânga) şi Cracul Albinii (pe dreapta) şi se ajunge la cel mai puternic şi mai scurt izbuc de pe chei, Izbucul Iordanului. Apele izvorului ţâşnesc cu putere de la baza stâncii şi se varsă la câţiva metri în Nera. Locul este minunat pentru odihnă şi pentru a potoli setea.

De aici, începe Poiana Alunilor (a lui Vogiun), alungită pe partea dreaptă a cursului Nerei. Dincolo de râu, se vede sălaşul lui Vogiun, de unde se pot cumpăra lapte, ouă, miere sau făină de mălai.

Atenţie! Pentru a ajunge la sălaş se va căuta un văd de trecere prin apă şi NU pe puntea suspendată care nu-i în stare bună.

După poiană, în jos, cheile devin tot mai sălbatice şi mai spectaculoase, cu meandre (cotituri), peşteri, avene, cârşii, şi zăvoaie, iar traseul continuă pe cărarea săpată în stâncă prin truda omului şi trece prin două tuneluri.

După Cârşia La Închinăciune, în dreptul Cleanţului La Cârlige, cu turnuri ca de cetate, se trece prin văd pe malul drept al râului Nera. Poteca înaintează mai întâi pe lângă mal, apoi urcă în serpentine până la un superb loc de belvedere, situat pe un con de travertin. Este locul de confluenţă între Nera şi Valea Rea, de unde se pot admira Cheile Nerei în toată splendoarea lor. Pe Valea Rea se pot vedea cascade şi marmite de o rară frumuseţe. Se continuă traseul pe poteca săpată în stâncă şi după confluenţa pârâului Padina Seacă cu Nera se pot vedea pe celălalt mal găurile de intrare ale celor mai frumoase peşteri de pe Cheile Nerei: Peştera Porcului şi Peştera Dubova. Ele sunt accesibile doar turiştilor experimentaţi, dotaţi cu echipament specific.

Admirând de pe potecă Turnul Mare al Begului, străjerul cheilor de pe celălalt mal al râului Nera, se ajunge la Cantonul Damian (după 9 km de mers pe tronson).

Cantonul Damian este un punct de reper şi popas pentru orice turist în Cheile Nerei. Aici este un loc minunat de campare pentru corturi. Tot de aici, alpiniştii pornesc spre piramida de calcar a Turnului Mare al Begului unde escaladează peretele înalt de peste 200 m. Turnul Mare al Begului este continuat de Turnul Mic al Begului în aval de cantonul silvic.

De la Cantonul Damian, în aval, marcajul urmează drumul forestier care trece pe sub Cârşia Rolului, impunătoare prin turnurile ei de piatră în creştet, cu o înălţime de 270 m. La baza abruptului se află Peştera Rolului (la 20 m deasupra apelor Nerei), unde se refugiau haiducii cărăşeni din faţa poterelor turceşti şi austriece. Peştera este vestită ca loc de refugiu al lui Adam Duma, zis Adam Neamţu, ultimul mare haiduc bănăţean, iar după legendă tot în această peşteră ar fi ascunse şi comorile haiducilor.

Drumul forestier trece apoi pe lângă ruinele fostei fortificaţii medievale „Turnul mare a lui Alibeg”, de care „este legată legenda unei tinere fete bănăţene care fusese răpită de beiul turc şi închisă în turn. Noaptea însă faţa a fugit, coborând pe stâncă cu ajutorul unei funii pe care a împletit-o din propria rochie. De durere, căci era îndrăgostit de frumoasă fată, Ali Beg a plâns atât de mult încât din lacrimile lui s-a format râul Bei.” [Bizerea M., 1971].

Într-adevăr, după 4 km de la Cantonul Damian, pe drumul forestier se ajunge la vărsarea Beiului în Nera, la Podul Beiului.

Urmează cel de-al treilea şi ultimul tronson al Cheilor Nerei, de la Podul Bei la Sasca Română pe o distanţă de aproape 3 km. Trecând Podul Bei se părăseşte drumul forestier care duce la Potoc şi se continuă pe poteca săpată în stâncă ce se desprinde de la pod. Se trece prin cele 7 tuneluri săpate în stâncă, dintre care ultimul este şi cel mai lung, de 40 m, din Cârşia Fueroaga.

Apoi se continuă pe „o prismă” situată la 15 m deasupra apelor Nerei, tot pe malul drept al râului. De pe cărarea săpată în calcar, sub un anumit unghi, „se poate vedea o stâncă cu profilul unui cap de om cu nas coroiat şi cu gura întredeschisă, denumită Sfinxul Nerei.” [Neagu V., 2011].

În final, poteca duce la puntea suspendată pe cabluri pe care se trece pe malul drept al râului Nera. Valea se lărgeşte şi pe drumul pietruit se ajunge în Sasca Română, unde în dreptul Pensiunii Cheile Nerei traseul se încheie.

Legenda „Lacul Dracului”

Se spune că demult, într-o zi pierdută în negura vremurilor, un moş hâtru îşi păştea caprele în poieniţa de lângă lac, ascultând cum clipoceşte unda de apă a Nerganei la rădăcinile arinilor şi fagilor bătrâni de la marginea pădurii. Pe neaşteptate se ivi în faţa sa, ca ieşind din pământ, un omuleţ cu un peşte în mână. După ce-i dete bineţe, omuleţul îi spuse să-i frigă peştele pe jar de vreascuri uscate, având grijă să nu care cumva să i se strâmbe coada. Moşul cugetă o clipă şi primi bucuros, cu condiţia ca, la rândul lui, omuleţul să-i frigă un cap de ţap, fără ca acesta să „rânjească”. Învoiala fiind făcută, moşul se puse pe treabă şi înfigând peştele într-o „ţăpuşă” îl fripse fără să se strâmbe coada. Musafirul său, care nu era altul decât diavolul, se chinui însă în zadar, legând botul ţapului cu „curmei de tei” (funie din coajă de tei sau răchită); jarul a ars teiul şi botul s-a desfăcut arătându-şi dinţii.

Furios că moşul l-a păcălit, diavolul se aruncă în lac. Iar moşul a tresărit: „Ptiu, te pomeneşti că ăsta a fost dracu’ !”

Şi „Lacul Dracului” i-a rămas numele până astăzi…

Foto: GazetadinVest.ro

[su_custom_gallery source=”media: 676,708,707,706,705,704,703,702,701,700,699,698,697,696,695,694,693,692,691,690,689,688,687,686,685,684,683,682,681,680″ limit=”100″ link=”lightbox” width=”120″ height=”120″ title=”never”]