Cascada Vânturătoarea

Afluenții bazinului hidrografic ce vin din Munții Cernei ajung spre vărsare sărind peste pereții de calcar și formând astfel cascade spectaculoase. Una dintre ele, poate una dintre cele mai frumoase căderi de apă din Carpați este Cascada Vânturătoarea.

Cascada se află la 1000 metri altitudine, pe malul drept al Cernei la nici o oră de mers din șosea de la Podul Țâșnei. Căderea de apă are 40 de metri, iar șuvoiul de apă, care este mai mare sau mai mic după ritmul acumulărilor și al precipitațiilor, se lovește de un prag și se transformă în ploaie fină ce cade paralel cu peretele stâncos perfect vertical, sub influența gravitației. Pânza de apă este atât de fină încât vântul o spulberă uneori și formează, dacă Soarele e la locul potrivit, curcubee, unul peste altul.

Accesul către cascada Vânturătoarea se face la km 11 pe DN 67D, Herculane-Baia de Arama-Târgu Jiu. Lași mașina în zona podului de la capătul Lacului 7 Izvoare și urmărești marcajul cu cruce roșie.

Experimentații fac circa 30 de minute până la cascadă, cei mai nedați cu munte o oră sau chiar mai mult.

Drumul urcă serios la început timp de vreo 10-20 de minute. Brusc pantele de inversează, peisajul se schimbă și urmează o coborâre ușoară. Poteca se termină la buza cascadei. Cu efort, experiență pe munte și puțină ambiție poți să cobori la baza cascadei și să treci prin spatele căderii de apă. Pragul superior împinge apa în exterior la câțiva metri de perete stâncos.

Locul este emoționant și unic. Iarna, firul de apă îngheață, iar Cascada Vânturătoarea încremenește în forme bizare. Este însă greu de ajuns, aici, iarna.

Foto:  radioresita.ro

[su_custom_gallery source=”media: 676,708,707,706,705,704,703,702,701,700,699,698,697,696,695,694,693,692,691,690,689,688,687,686,685,684,683,682,681,680″ limit=”100″ link=”lightbox” width=”120″ height=”120″ title=”never”]