Șvinița este unicul loc din România unde de peste 500 de ani rodesc smochinii. Oamenii locului spun că aşa smochine cum cresc la ei nu se găsesc nici măcar în Grecia.
Smochinele de Şviniţa întăresc o nouă minune a României: aceea că clima mediteraneană e la ea acasă pe o anume fâșie de pământ. Oamenii spun că în urmă cu aproximativ 500 de ani, smochinul a fost adus la Sviniţa şi pe insula Ada-Kaleh de către un paşă turcesc. Cert este că nu există familie, între cele 400 câte are localitatea, care să nu aibă pe lângă casă cel puţin unul sau doi smochini. Unii dintre localnici deţin livezi de smochini cu sute de arbuşti roditori, o adevărată minune de arome şi gust, de unde, în fiecare an, la finele recoltei se fălesc cu cele mai bune, mari și parfumate fructe şi cu cea mai delicioasă dulceaţă.
Pentru că viaţa lor se învârte în jurul smochinelor, şviniţenii au învăţat să facă diverse preparate din aceste ructe. Iar pentru că peste 90 la sută din populaţie e sârbă, în sat gospodinele îţi dispută cele două reţete de dulceaţă: cea românească şi cea sârbească. La o farfurie cu vârf de smochine pun 800 de grame de zahăr şi o cană de apă, așa e rețeta de bază, mărturisesc femeile. O întregă poveste este fierberea dulceţii, cere răbdare şi perseverenţă: fructele se fierb câte puțâin, la foc puternic, apoi se lasă să se ”odihnească”.
Primarul Nicolaie Curici a declarat pentru Radio Reşiţa, a opta ediție a Festivalului smochinelor este un eveniment tradiţional al comunei ”care cuprinde activităţi sportive şi cultural artistice susţinute de invitaţi şi de formaţia gazdă”. Între aletele, în timpul festivalului au loc concursurile de dulceaţă şi ţuică de smochine, dar și o parade a costumelor populare.
Anual se înfiinţează noi livezi cu smochini a câte 200-500 de puieţi, a mai subliniat edilul pentru sursa citată. ”Şi noi, Primăria, am plantat 1.000 de smochini printr-un proiect de 70.000 de dolari în anul 2012 şi acum aceştia au dat rod. Pe raza comunei sunt aproximativ 5.000 de smochini pe rod în grădinile localnicilor. Clima de aici este cu influenţă mediteraneană şi le prieşte smochinilor. Astă iarnă, Dunărea a fost îngheţată mai multe zile, dar pomii nu au avut de suferit. În ceea ce priveşte dulceaţa de smochine de Sviniţa: am înregistrat-o la OSIM şi acum produsul tradiţional este marcă înregistrată”.
Te așteptăm la festival! Cazare găsești la Pensiunea Mai Danube!
Sursa: www.evz.ro